Ingrediente
500gr carne de porc
1 kg cartofi roșii
1 ceapă albă
4 linguri ulei vegetal
3 foi de dafin
2 lingurițe boia de ardei dulce
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat
1 lingură făină albă
4 linguri apă rece
1/2 legătura pătrunjel verde
Mod de preparare
Carnea de porc se taie cubulețe și se prăjește în uleiul vegetal, la foc mediu 5-10 minute. Apoi se adaugă ceapa albă tocată mărunt. Eu am mărunțit-o cu ajutorul unui robot de bucătărie. Se mai lasă 3-5 minute până se înmoaie puțin ceapa. Se condimentează cu boia de ardei dulce, sare și piper în funcție de preferințe. Se adaugă foile de dafin, apoi se adaugă puțină apă, aproximativ 200ml și se lasă la fiert sub capac, la foc mediu, timp de aproximativ 30 de minute. Între timp se curăță, se spală cartofii și se taie cubulețe. Cartofii se adaugă în tocăniță când carnea este aproape gătită. Se mai adaugă puțină apă și se lasă la fiert sub capac până fierb cartofii. La final se prepară un deres din făină și apă rece. Se ia tocănița de pe foc și se adaugă deresul amestecând ușor pentru omogenizare. Se pune tocănița înapoi pe foc și se mai lasă 3-5 minute la foc minim. La final se adaugă pătrunjel verde tocat.
Este delicioasă alături de o salată de ardei copți sau murăturile preferate 😋
O rețetă delicioasă de salată de ardei copți găsiți aici
Alte rețete de tocăniță de cartofi găsiți aici