Ingrediente
4 cartofi dulci
3 linguri amidon de porumb
2 linguri ulei vegetal
1/2 linguriță boia de ardei dulce
1 linguriță usturoi granulat
Piper mozaic proaspăt măcinat
Sare roz de Himalaya
Mod de preparare
Cartofii se curăță, se spală și se taie pai în bucăți cât mai egale.
Se pun într-un bol și se acoperă cu apă rece. Se acoperă bolul cu folie alimentară și se lasă în apă rece cel puțin 2 ore înainte de preparare sau peste noapte. Baia în apă rece a cartofilor dulci înainte de prepararea lor în cuptor e necesară pentru a obține niște cartofi dulci ușor crocanți… deci aveți răbdare 🙂
Eu i-am lăsat în apă 8 ore. Înainte de preparare se scurg de apă și se tamponează foarte bine cu un prosop de bucătărie.
Într-un bol se amestecă amidonul de porumb cu boia de ardei dulce, usturoiul granulat și puțin piper mozaic proaspăt măcinat. Cartofii uscați foarte bine cu prosopul de bucătărie se amestecă foarte bine cu cele 2 linguri de ulei vegetal (de răpiță am folosit eu). Apoi se trec cartofii prin amestecul de condimente și amidon, iar apoi se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt pe un singur strat.
Nu condimentați cartofii cu sare înainte de preparare!!! Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 215-220°. După ce cartofii s-au copt pe jumătate, scoateți tava din cuptor și întoarceți fiecare cartof, pentru a se rumeni frumos pe ambele părți. Când cartofii sunt copți, scoateți tava din cuptor și lăsați cartofii la răcorit 5 minute înainte de a-i scoate din tavă. Astfel ei vor avea ocazia să devină crocanți. Abia acum puteți să îi condimentați cu sare în funcție de preferințe. Cartofii dulci copți se servesc imediat, ușor fierbinți, astfel îi veți savura ușor crocanți 😋
O altă rețetă de cartofi dulci la cuptor, mai puțin crocanți, dar delicioși găsiți aici