Pavlova cu cremă de mascarpone și sos de cireșe 😋


Ingrediente
Pentru bezea
3 albușuri
180gr zahăr pudră
1 linguriță oțet alb
1 1/2 linguriță amidon de porumb
Pentru crema de mascarpone
200ml smântână pentru frișcă neîndulcită
250gr mascarpone
4 linguri zahăr pudră
1 linguriță esență de vanilie
Pentru sosul de cireșe
20 cireșe
3 linguri suc de lămâie
4 linguri zahăr brut


Mod de preparare
Se mixează foarte bine albușurile la temperatura camerei până apar vârfuri moi. Apoi se adaugă pe rând câte o lingură de zahăr pudră, mixând foarte bine după fiecare lingură de zahăr pudră adăugată. Apoi se adaugă amidonul și oțetul mixându-se foarte bine după fiecare ingredient adăugat. Se obține o spumă tare și lucioasă. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt și se adaugă spuma în tavă. Se formează un cerc cu ajutorul unei spatule.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° și se reduce imediat temperatura la 150°. Se coace timp de 75 de minute. Apoi se lasă la răcorit cu ușa cuptorului închisă timp de 2 ore și jumătate. NU DESCHIDEȚI UȘA CUPTORULUI!!! Pentru cremă se mixează smântâna pentru frișcă rece. Apoi se adaugă zahărul pudră, esența de vanilie și mascarpone și se mixează până se obține o cremă delicioasă. Pentru sosul de cireșe am ales 20 de cireșe mari și frumoase cărora le-am scos sâmburii. Se pun cireșele într-o cratiță pentru sosuri. Se adaugă zahărul și sucul de lămâie și se lasă la fiert la foc mediu până când compoziția primește consistența unui sos. Apoi se lasă puțin la răcorit înainte de a orna Pavlova. După răcorire, se ornează Pavlova cu crema de mascarpone și sosul de cireșe în funcție de preferințe. Eu am ales să o decorez jumătate cu sos de cireșe și jumătate cu fulgi de ciocolată, deoarece băiețelul meu nu mănâncă cireșe 😋

Share

Lasa un comentariu