Crumble cu căpșuni și rubarbăr 😋


Ingrediente
Pentru fructe
350gr căpșuni
300gr rubarbăr
Sucul de la o lămâie
200gr zahăr brun
2 linguri amidon de porumb
Pentru aluatul sfărâmicios
110gr unt 82% grăsime
100gr zahăr brun
150gr făină
1 linguriță esență de vanilie
1 praf de sare
Unt pentru uns tava

Mod de preparare
Căpșunii se curăță de codițe, se spală și se taie grosier. Rubarbărul se curăță de pieliță, se spală și se taie în bucăți de aproximativ 2cm. Peste fructe se toarnă sucul de lămâie, se adaugă zahărul și cele 2 linguri de amidon. Se amestecă pentru omogenizare și se lasă deoparte.

Pentru aluatul sfărâmicios se mixează untul la temperatura camerei cu zahărul brun și esența de vanilie. Apoi se adaugă făina și praful de sare și se amestecă ușor cu ajutorul mâinii până se obține un aluat sfărâmicios. Se unge o tavă cu unt. Eu am ales de data aceasta forme ramekin și o tavă mai mică.

Se pune compoziția de fructe, apoi se împrăștie cu mâna aluatul sfărâmicios.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° pentru 40 de minute. Se lasă la răcorit aproximativ o oră înainte de servire, asta dacă rezistați… 😃 Delicios 😋

Share

2 Replies to “Crumble cu căpșuni și rubarbăr 😋”

Lasa un comentariu