Prăjitură cu rubarbăr și cremă de brânză 😋

Azi vă propun rețeta unei prăjituri pufoase și delicate cu cremă de brânză și rubarbăr. O prăjitură de sezon, delicioasă 😋


Ingrediente:
Pentru blat:
300gr faină
3 ouă
200gr unt
300gr zahăr
250ml lapte
3 linguri cacao
1praf de copt
Pentru crema de brânză
400gr crema de brânză
100gr zahăr pudră
1-2 ouă
1 linguriță esență de vanilie
4-5 tije de rubarbăr

Mod de preparare
Se pune untul tăiat cubulețe, zahărul, cacao și laptele într-o cratiță mică la topit la foc mic. Când se topesc ingredientele se pune la răcorit. Într-un vas se amestecă făina cu praful de copt. Se separă ouăle și se bat albușurile spumă până se formează vârfuri moi. După ce s-a răcorit puțin compoziția se adaugă galbenușurile și se mixează, apoi amestecul de făină și praf de copt, iar la final se adaugă spuma de albușuri și se amestecă cu o spatulă de jos în sus.

Se pune compoziția într-o tavă unsă cu unt. Se adaugă din loc în loc crema de brânză obținută prin mixarea ingredientelor. Se fac forme cu ajutorul unei scobitori (ca în poză) și se adaugă fructele.

Se coace prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180° timp de 30 de minute. Apoi se lasă la răcorit la temperatura camerei înainte de feliere. Dacă veți avea răbdare să o lăsați după răcorire 1 oră la frigider, va fi și mai delicioasă 😉 Se păstrează la frigider timp de 2-3 zile, acoperită cu o folie alimentară sau în caserole ermetice.

Share

Lasa un comentariu