Ingrediente:
7 ardei galbeni potriviți
700gr carne tocată porc
100gr orez cu bob lung
1000 ml bulion
1 ou
2 linguri făină
4 linguri ulei de răpiță
4 foi dafin
1/2 linguriță cimbru uscat
1 linguriță pătrunjel verde uscat
4 linguri zahăr brun
Piper mozaic proaspăt măcinat
Sare roz de Himalaya
200ml apă
Mod de preparare
Ardeii se spală și se curăță de codițe și semințe. Pentru un plus de savoare i-am copt ușor în tigaia grill pe fiecare parte.
Carnea tocată se amestecă bine cu orezul și oul, apoi se condimentează în funcție de preferințe cu sare și piper.
Ardeii umpluți cu amestecul de carne și orez se pun într-o tavă pentru cuptor. Eu am folosit un vas de yena în care am adăugat cele 4 linguri de ulei. Am presărat ardeii umpluți cu carne cu puțină făină. Făina ajută la legarea sosului, dar și la menținerea umpluturii în ardei în timpul fierberii.
Se amestecă bulionul cu apa și se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Amestecul obținut se toarnă în tavă peste ardei. Se adaugă frunzele de dafin, cimbru și pătrunjelul verde uscat.
Apoi se pune capacul și se lasă în cuptorul preîncălzit la 180° aproximativ 90 minute. Când ardeii sunt gătiți se adaugă zahărul în sos, în funcție de preferințe, apoi se mai lasă ardeii în cuptor 5-10 minute fără capac. Sunt delicioși alături de unul sau mai mulți ardei iuți 😋