Gazpacho 😋




Gazpacho - o supă rece făcută din legume crude, amestecate. Un clasic al bucătăriei spaniole, provenit din regiunea sudică a Andaluziei... Gazpacho este consumat la scară largă, mai ales în timpul verii în Spania și Portugalia 🙂
Ingrediente:
600gr roșii coapte
1 castravete
1 ceapă roșie
2 ardei grași roșii
2 căței de usturoi
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
Cateva felii de ardei iute
50ml ulei de măsline extra virgin
100gr miez de pâine (felii de pâine fără coajă)
1/2 cană oțet alb


Mod de preparare
Se spală, se decojesc și se taie cubulețe roșiile.

Se curăță și se taie cubulețe ceapa, castravetele. Usturoiul se decojeste și se taie rondele. Ardeii se spală, se curăță de semințe și se taie felii. Ardeiul iute se spală si se taie rondele.

Pâinea se înmoaie cu otetul si puțină apă. Se pasează legumele împreună cu uleiul de masline extra virgin cu ajutorul unui blender vertical.

Se adaugă pâinea înmuiată, se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe și se omogenizează compoziția cu ajutorul blenderului vertical.

Supa obținută se pune într-un recipient cu capac sau se acoperă cu folie și se lasă la frigider timp de minim 2 ore înainte de servire ca sa se îmbine aromele. Se servește rece cu crutoane.



Share

Lasa un comentariu