Ingrediente
2 păstravi
5 cartofi noi medii
1 morcovi mici
3 linguri ulei vegetal
Sucul de la o lămâie
2 căței de usturoi mari
Câteva boabe piper verde (opțional)
1/2 linguriță cimbru uscat
1/2 linguriță rozmarin uscat
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat
100ml apă
Mod de preparare
Păstrăvii se curăță de solzi, se spală și se tamponează cu un șervețel absorbant. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe pe ambele părți și în interior, apoi se pun într-o tavă unsă cu ulei. Se curăță cartofii, se spală și se taie jumătăți. Morcovii se curăță, se spală și se taie rondele. Se pun legumele în tavă lângă păstrăvi. Usturoiul se curăță, se spală și se zdrobește cu lama unui cuțit, apoi se pun câte unul în interiorul fiecărui păstrăv. Se adaugă sucul de lămâie și apa. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe legumele. Se presară cimbrul uscat, rozmarinul și, opțional, boabele de piper verde.
Se acoperă tava cu folie de aluminiu și se pune în cuptorul preîncălzit la 200° pentru 20-25 de minute. Apoi se scoate tava și se mai lasă alte 20 de minute. E delicios simplu sau alături de puțină salată 😋