Ingrediente
Pentru somon la cuptor
1 file de somon
Sucul de la o lămâie
Sucul de la un lime
1 lingură ulei de măsline extra virgin
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat
1/4 linguriță rozmarin uscat
Pentru sote-ul de ciuperci
200gr ciuperci champignon brune
2 linguri ulei de răpiță
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat
Opțional 2 fire arpagic pentru decor
Pentru andive trase la tigaie
4 mini andive
1 cubuleț unt
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
Mod de preparare
Somonul se spală, se tamponează cu un șervețel absorbant și se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Apoi se pune într-o tavă unsă cu ulei de măsline extra virgin. Se toarnă sucul de lime și lămâie. Se presară rozmarinul uscat și se pune tava în cuptorul preîncălzit la 200° pentru 15-20 minute.
Ciupercile se spală foarte bine și se feliază. Se pune într-o tigaie uleiul de răpiță la încins și se adaugă ciupercile.
Se lasă la foc mediu până când sunt gătite, amestecând din când în când timp de aproximativ 20 minute, se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.
Opțional se presară puțin arpagic sau pătrunjel verde. Andivele se curăță de primele frunze. Se spală și se tamponează cu un șervețel absorbant, apoi se taie jumătăți. Într-o tigaie se pune untul la topit. Apoi se adaugă jumătățile de andive. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.
Se pune capacul și se lasă timp de 5 minute la foc mediu. Apoi se ia capacul jos și se mai lasă până când scade apa lăsată de andive.
La servire puteți îndepărta cotorul andivelor, acesta fiind responsabil de gustul amar al andivelor 😊