Pentru mine, gătitul nu e doar o necesitate, e și un mod de relaxare, dar și o pasiune.
Ei bine, nu a fost dintotdeauna asa… 🙂 Am început să gătesc târziu, abia în primii ani de facultate… și doar din necesitate.
Fix acum 17 ani, mă instalam frumos în garsoniera închiriată la doar 5 min de centrul orașului Cluj-Napoca… asteptam cu nerăbdare începerea primului an universitar. În sfârșit, eram studentă și rămâneam singură printre străini la aproape 200 km de familie… la fel ca și acum, cu o mică excepție, Damian, băiețelul meu de 5 ani 🙂 Problema nu era cum o să îmi atenuez eu dorul de părinți, ci „ce o să mănânce COPILU… moare COPILU de foame” vorba lu’ tata… Cam avea dreptate, COPILU… adică eu, habar n-aveam cum se curăță un cartof, pentru că, nu știu cum s-a întâmplat ca până la cei 18 ani pe care îi aveam atunci, eu, COPILU crescut la țară să nu ajung vreodată la curățarea unui cartof… de fapt problema era la mama care era foarte perfecționistă și nu mă lăsa să îmi bag „codița” prin socotelile ei din bucătărie 😃 De aici, probabil, ședințele mele de terapie prin gătit cu Damian 🙂 Deci, degeaba venisem eu la Cluj cu sacul de cartofi „în spinare” dacă mă uitam la el ca „vaca la poarta aia nouă” 😂 Două săptămâni am mâncat doar pâine cu zacuscă… din aia bună făcuta de mama… apoi sătulă de atâta „post” m-am apucat să fac și eu ceva în bucătărie… nu mă temeam de nimic, pompierii se aflau la 5 minute distanță de garsoniera unde locuiam în chirie… Prima tocăniță a avut găluște care, de fapt, nici măcar nu apăreau în rețetă… târziu am înțeles de ce, pe moment am crezut că e un semn divin, uitasem să îmi cumpăr pâine și mi-era lene să mai cobor o dată… deci o tocăniță cu lipsă sos și găluște instantanee era tot ceea ce îmi puteam dori 😃 Și uite așa am început să gătesc, chiar bine, spuneau unii… am început să fac și deserturi și, vorba bunicii, „puteam să mă mărit”… și m-am măritat cu un gurmand, datorită căruia am reușit să-mi exersez și îmbunătățesc talentele culinare… vreo 13 ani… până am divorțat și mi-am zis „Eu nu mai gătesc în viața vieților mele… adio gospodină, adio bucătăreasă… punct”. Și așa a fost… aproximativ vreo 2 ani, timp în care am mâncat mâncare gătită doar de alții sau prin restaurante. Eu nu am mai gătit pentru mine și pentru nimeni… Am gătit doar pentru Damian: supițe cremă, piureuri de mazăre, păstârnac și multe piureuri de fructe… 🙂 Până într-o zi când am venit acasă foarte supărată și m-am închis în bucătărie vreo 4-5 ore și am gătit o ciorbiță în oală de 10l cu 54 de perișoare și 32 de chiftele în sos marinat… asta, deși, eram singura invitată la masă. De atunci, timp de aproape un an nu am mai mâncat nici chiftele, nici ciorbă de perișoare 😅 Și, tot de atunci, bucătăresc cu pasiune… și sper să o fac mult timp de acum înainte… 🙂